Presă

Delgaz Grid a investit anul trecut peste 5,7 milioane de lei pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale din județul Sibiu

30.03.2021, Sibiu

  • Principalele investiții s-au derulat la Dumbăveni, Mediaș și Bârghiș;
  • Au fost finalizate sistemele de distribuție a gazelor naturale la Săliște și Săcele;
  • În acest an, compania a planificat înlocuirea a peste 35 km de conducte și branșamente de gaze naturale din județ.

Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță este obiectivul principal al Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestuia revenind investițiilor derulate de companie. Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Sibiu a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de 12 kilometri, valoarea totală a acestor investiții fiind de circa 5,7 milioane de lei.

Cele mai importante proiecte de investiții pentru modernizarea rețelelor de gaze naturale s-au derulat la Dumbrăveni (3,7 km), Mediaș (3,5 km) și Bârghiș (2,5 km). În municipiul Sibiu au fost înlocuiți 1,8 km de conducte și branșamente pe strada Dorobanților și au fost realizate lucrări de modernizare a stației de reglare măsurare a presiunii gazelor naturale (SRM) amplasată pe strada Lector. 

Totodată, Delgaz Grid a finalizat anul trecut lucrările la sistemul de distribuție a gazelor naturale care alimentează localitățile Săliște și Săcele, în lungime de peste 7 km.

Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an, în județul Sibiu fiind programate investiții de 8,7 milioane de lei pentru înlocuirea a circa peste 35 km de conducte și branșamente în mai multe localități. Lucrări importante de investiții sunt programate la Biertan – Richiș - Nemșa (14 km), Dârlos (12 km) și Sibiu (9 km). De asemenea, anul acesta compania va efectua demersurile necesare pentru realizarea de noi sisteme de distribuție a gazelor naturale pentru alimentarea localităților Fânânele și Galeș, respectiv Dobârca, localitate ce aparține de orașul Miercurea Sibiului.