Presă

Victime din ignorarea pericolelor electrice

25.07.2018, Iasi

Două persoane din jud. Bacău s-au electrocutat săptămâna trecută;
Prin respectarea unor reguli de siguranţă situaţii similare pot fi prevenite.

Lumina unui bec pentru a citi cartea preferată, funcţionarea televizorului pentru a vizualiza filmul de Oscar, deschiderea laptop-ului pentru relaxarea oferită de un joc nou fac parte din viaţa noastră cotidiană. Toate depind de energia electrică pe care „o vedem” prin funcţionarea aparatelor, dar „o simţim” când este prea târziu, doar în caz de electrocutare.

Pentru cei care nu ştiu, electrocutarea înseamnă leziuni cauzate de trecerea curentului electric prin corpul uman: arsuri ale pielii şi organelor interne, lipsa respiraţiei, oprirea inimii, dureri musculare, stare de inconştienţă. Aceste vătămări ale organismului pot duce la deces.

Este perioadă de vacanţă pentru copii şi adulţi, mergem în aer liber, încercăm să ne depăşim limitele, natura ne oferă provocări, dar rămâne întrebarea:

Sutem conştienţi de pericolele ce pot apărea în apropierea instalaţiilor electrice?

Culegem fructe dintr-un copac aflat lângă o reţea electrică sau post de transformare, înălţăm un zmeu sau pescuim lângă o linie electrică aeriană, deschidem din curiozitate o firidă în care se află echipamente electrice sau vrem să vedem lumea de la înălţime de pe un stâlp sunt doar câteva exemple de cum ne punem viaţa în pericol.

Nu trebuie să atingem un cablu de energie pentru a ne electrocuta, iar încălcarea distanţei de protecţie poate duce oricând la un accident.

Sunt acţiuni care nu trebuie făcute, iar riscurile trebuie să fie permanent în atenţia noastră. Tocmai de aceea electricienii care intervin în reţele au întotdeauna încălţăminte şi mănuşi electroizolante, salopete din material termorezistent şi căşti de protecţie. Ei fac o serie de verificări înainte de a lucra şi îşi iau măsuri de siguranţă pentru a se întoarce acasă de la serviciu şi pentru a se bucura de ceea ce ne oferă viaţa.

Nu putem spune acelaşi lucru şi în cazul a două persoane din jud. Bacău care s-au electrocutat săptămâna trecută. În unul dintre cazuri, din nefericire, un bărbat de aproximativ 50 de ani a decedat. În al doilea caz, un băiat de 16 ani s-a urcat pe un post de transformare să facă o fotografie şi s-a electrocutat la 20.000 V fiind transportat la spital cu răni extrem de grave.

Pentru a preîntâmpina situaţiile nedorite în care cei din jurul nostru pot fi victime ale unor incidente similare, trebuie să respectăm câteva reguli minimale de siguranţă în apropierea reţelelor electrice:

  1. nu intervenim în instalaţiile electrice;nu atingem tablourilor electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;
  2. nu sustragem elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie;
  3. nu executăm lucrări de construcţii sau săpături în vecinătatea reţelelor de distribuţie, fără aviz din partea companiei Delgaz Grid;
  4. nu atingem stâlpii sau a conductoarele (firele), chiar căzute la pământ şi interzicem accesul persoanelor, animalelor sau autovehiculelor în zonă;
  5. respectăm indicaţiile inscripţiilor de avertizare amplasate pe instalaţiile de distribuţie;
  6. nu urcăm pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
  7. nu tăiem vegetaţia din zonele de protecţie ale liniilor electrice aeriene, fără asistenţă din partea companiei noastre;
  8. nu maverăm obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
  9. nu folosim unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene; nu lansăm baloane, zmeie sau avioane de jucărie în apropierea liniilor electrice aeriene.

Totodată, vă rugăm să ne anunţaţi de urgenţă la numărul de telefon 0800 800 929, dacă observaţi conductoare căzute la pământ sau alte situaţii cu potenţial pericol.